1. Penalizarea

                Articolul 24 c.p.i. prevede cǎ penalizarea (multa) este pedeapsa pecuniarǎ pentru sǎvârșirea unui delict și consistǎ ȋn vǎrsarea ȋn contul Statului a unei sume de bani. Importul acesteia - așa cum a fost actualizat prin legea nr.94/2009 – variazǎ de la un minim de 50,00 de euro la un maxim de 50.000,00 de euro.

Pedepsele principale privativede libertate sunt:

A. Pedeapsa cu moartea (art.21 c.p.i.) - Pedeapsa cu moartea a fost abolită în Italia prin Legea nr.589 din 13 octombrie 1994 nu numai pentru infracţiunile de drept comun, dar și pentru cele prevăzute de codul penal militar de război.

·         

         Legea nr.689/1981 a prevăzut posibilitatea – acolo unde subzistă condiţiile necesare – ca judecătorul să poată înlocui pedeapsa privativă de libertate pe un termen scurt, cu o sancţiune diversă, și anume cu regimul de semidetenţie, cu libertatea controlată sau cu pedeapsa pecuniară corespondentă fiecărui tip de infracţiune (penalizarea pentru delicte și amenda pentru contravenţii).

           Măsurile de siguranţă reprezintă o serie de mijloace individuale de prevenţie şi preîntâmpinare a săvârşirii unor fapte prevăzute de legea penală, deoarece aplicarea acestora este strâns legată de înlăturarea unui pericol social concret reprezentat de persoana făptuitorului şi care nu poate fi eliminat altfel.

           După cum rezultă din prevederile art.99 c.p.i., aşa cum a fost modificat prin legea nr.251 din 5

         “Obişnuinţa delincvenţială” reprezintă condiţia persoanei care, prin desfăşurarea persistentă a unei activităţi infracţionale, demonstrează că a achiziţionat o aptitudine semnificativă de a comite fapte prevăzute de legea penală.

                Legislatorul italian a prevăzut două forme ale obişnuinţei infracţionale:

     În afara unor excepţii destul de rare, de regulă pedeapsa prevăzută de codul penal pentru infracţiuni este indicată între o limită maximă şi una minimă; judecătorul este cel care apreciază, de la caz la caz, care este pedeapsa la care va fi condamnat infractorul. Puterea judecătorului de a determina pedeapsa în concret este prin esenţă, discreţională,

          Prin lege s-a prevăzut posibilitatea pentru autorităţile judiciare de a suspenda – prin însăşi hotărârea de condamnare – executarea unei pedepse pronunţate, cu condiţia ca vinovatul să nu comită alte infracţiuni într-un anumit interval de timp, numit termen de încercare. Astfel, dacă infractorul comite din nou o faptă ilicită, va executa cele două pedepse împreună,

Concesia liberării condiţionate reprezintă un premiu pentru condamnatul care, în timpul perioadei de detenţie, a avut în mod constant un comportament exemplar.

Liberarea condiţionată poate fi acordată dacă sunt îndeplinite anumite condiţii: astfel, condamnatul trebuie

-          să fi menţinut, de-a lungul întregii perioade de detenţie, un comportament care să susţină convingerea că funcţia de reeducare a pedepsei a fost atinsă şi că,

           Prescripţia răspunderii penale constituie un act de renunţare din partea Statului de a exercita dreptul de a-l trage la răspundere penală pe făptuitor datorită intervalului lung de timp decurs de la săvârşirea infracţiunii şi presupune inexistenţa unei condamnări definitive pentru fapta respectivă.

În ceea ce priveşte timpul necesar pentru prescrierea răspunderii penale, articolul 157 c.p.i. prevede că fiecare infracţiune disciplinată de normele speciale penale are un termen-bază de prescripţie egal cu maximul pedepsei prevăzut de lege pentru fiecare infracţiune în parte.