Ceea ce l-a determinat pe legislatorul italian să propună un sistem alternativ celui detentiv în cazul pedepselor cu închisoarea pe o durată scurtă a fost tocmai conștientizarea faptului că, pe de o parte, această durată este insuficientă pentru realizarea scopului reeducativ al pedepsei, și pe de alta infracţiunile cărora li se atribuie o pedeapsă mică prezintă un grad de pericol social redus, și deci nu justifică izolarea totală a făptuitorului de mediul său familiar.
Sancţiunile substitutive nu se aplică infracţiunilor pentru care este competentă judecătoria.
Sancţiunile alternative pedepselor privative de libertate sunt:
Regimul de semidetenţie (art.55 lg.689/1981)
Regimul de semidetenţie comportă:
a) obligaţia de a petrece cel puţin 10 ore pe zi într-o instituţie specializată anume destinată condamnaţilor care-și execută pedeapsa în regim de semilibertate;
b) interzicerea de a deţine, cu orice titlu, arme, muniţii sau substanţe explozive, chiar dacă sunt în posesia autorizaţiei eliberată de Poliţie;
c) suspendarea permisului de conducere;
d) retragerea pașaportului și suspendarea oricărui alt document valid pentru ieșirea din ţară;
e) obligaţia de a păstra și de a prezenta, la cererea organelor de poliţie și în termenul indicat, ordonanţa de substituire a pedepsei privative de libertate cu regimul de semidetenţie;
f) respectarea, de asemenea, a normelor prevăzute pentru regimul de semilibertate.
Libertatea controlată (art.56 lg.689/1981)
Libertatea controlată comportă respectarea următoarelor reguli:
a) interzicerea de a se îndepărta din localitatea de rezidenţă fără autorizaţie specială acordată pentru motive de serviciu, de muncă, familiale sau de sănătate;
b) obligaţia de a se prezenta cel puţin o dată pe zi, la ora fixată, la sediul Cazarmei de Carabinieri competentă pe teritoriu;
c) interzicerea de a deţine arme, suspendarea permisului de conducere, retragerea pașaportului și obligaţia a păstra și de a prezenta, la cererea organelor de poliţie și în termenul indicat, ordonanţa de înlocuire a pedepsei privative de libertate cu libertatea controlată;
d) judecătorul poate dispune, de asemenea, ca serviciile sociale competente pe teritoriu să se activeze în vederea facilitării reintegrării sociale a condamnatului.
Aceste obligaţii nu se aplică minorilor; pentru aceștia, competenţa de a supraveghea libertatea controlată este încredinţată serviciilor sociale.
Pedeapsa pecuniară (art.71 lg.689/1981)
Atât legislatorul italian, cât și cel român au adoptat sistemul zilelor-amendă. Pedeapsa amenzii se aplică sub forma zilelor-amendă, iar suma totală ce urmează să fie plătită rezultă din înmulţirea numărului de zile de pedeapsă stabilite de instanţă în raport cu gravitatea faptei și persoana făptuitorului, cu suma reprezentând evaluarea în bani a fiecărei zile de pedeapsă ţinându-se seama de posibilităţile financiare ale făptuitorului și de obligaţiile legale ale acestuia faţă de pesoanele aflate în grija sa.
Pentru a determina suma totală a pedepsei pecuniare substitutive, judecătorul italian fixează valoarea fiecărei zile-amendă (valoare care nu poate fi mai mică de 250 euro sau mai mare de 2.500 euro pe zi, cf.art.135 c.p.i.) în raport cu posibilităţile financiare ale făptuitorului și cu obligaţiile acestuia faţă de ceilalţi membri ai familiei, și o multiplică cu numărul zilelor de pedeapsă detentivă. Suma astfel rezultată va putea fi eșalonată, cf. art.133 alin.3 c.p.i..
Condiţii necesare pentru înlocuirea pedepsei închisorii
Substituirea pedepsei închisorii cu pedeapse alternative este condiţionată de îndeplinrea unor cerinţe prevăzute de art.53 din legea nr.689/1981:
a) cerinţe de ordin obiectiv:
- dacă judecătorul dispune condamnarea făptuitorului la pedeapsa cu închisoarea care nu depășește 2 ani, poate dispune înlocuirea acesteia cu regimul de semidetenţie;
- dacă judecătorul dispune condamnarea făptuitorului la pedeapsa cu închisoarea care nu depășește un an, poate dispune înlocuirea acesteia cu libertatea controlată;
- dacă judecătorul dispune condamnarea făptuitorului la pedeapsa cu închisoarea care nu depășește 6 luni, poate dispune înlocuirea acesteia cu pedeapsa pecuniară corespondentă fiecărui tip de infracţiune (penalizarea pentru delicte și amenda pentru contravenţii).
b) condiţii de ordin subiectiv prevăzute de art.59 din legea sus-menţionată.
Înlocuirea pedepsei privative de libertate cu sancţiunile alternative - în situaţia îndeplinirii condiţiilor obiective și subiective – este una dintre puterile discreţionale ale judecătorului penal.
Art.57 din aceeași lege 689/1981 prevede că o zi de închisoare este echivalentă cu o zi în regim de semidetenţie sau cu două zile de libertate controlată.
Determinarea modului de executare a regimului de semidetenţie sau a libertăţii controlate este supus jurisdicţiei judecătorului delegat de la locul de rezidenţă al condamnatului și procedura este prevăzută de art.62-65 din legea 689, astfel:
- sunt suspendate în caz de notificare a unui ordin de executare a unei alte pedepse detentive, arest în flagrant direct, reţinere a condamnatului, aplicare provizorie a unei măsuri de siguranţă, și reîncep să curgă din ziua succesivă eliberării;
- pot fi suspendate pentru motive importante legate de serviciu, de studiu sau familiale, dar nu mai mult de șapte zile pentru fiecare lună de pedeapsă;
- partea restantă se transformă din nou în pedeapsa cu închisoarea dacă condamantul nu respectă cel puţin una din obligaţiile ce-i revin;
- este revocată dacă se ajunge o altă condamnare la pedeapsa cu închisoarea pentru o faptă comisă anterior sau succesiv.