Aceste sancţiuni penale presupun comiterea unei infracţiuni sau a unei fapte considerate ca atare, sunt prevăzute de codul penal şi constituie, alături de pedepse, mijloace de luptă împotriva fenomenului infracţional. Sunt dispuse prin sentinţa de condamnare sau achitare şi pot fi dispuse de asemenea în faza de executare a pedepsei de către judecătorul-delegat, dacă condamnatul se sustrage voluntar de la executarea acesteia.

Măsurile de siguranţă pot fi personale şi patrimoniale (cauţiunea de bună conduită şi confiscarea). La rândul lor, măsurile de siguranţă personale se împart în detentive (colonia agricolă sau casa de muncă, casa de îngrijire şi custodie, spitalul psihiatric judiciar, şcoala de corecţie pentru minori) şi nedetentive (libertatea supravegheată, intezicerea de a se afla în anumite localităţi, interzicerea dreptului de a frecventa anumite baruri şi alte localuri în care se comercializează băuturi alcoolice, expilzarea sau îndepărtarea străinului de pe teritoriul statului).

                Condiţiile necesare pentru aplicarea măsurilor de siguranţă sunt:

                a) comiterea unei fapte cu relevanţă penală (infracţiune sau quasi-infracţiune): este necesar ca fapta comisă să corespundă unei configuraţii juridice prevăzute de norma penală, să nu existe cauze de justificare, să fie comisă cu intenţie sau din culpă. Măsurile de siguranţă se aplică independent de comiterea unei infracţiuni în două cazuri expres prevăzute de lege şi intitulate de doctrină quasi-infracţiune, şi anume infracţiunea imposibilă (art.49 c.p.i prevede că nu se pedepseşte infractorul dacă, datorită mijloacelor folosite sau a inexistenţei obiectului la locul faptei, este practic imposibilă producerea rezultatului periculos) şi instigarea urmată acordul privind săvârşirea unei infracţiuni (art.115 c.p.i.).

                b) periculozitatea socială a infractorului: trebuie recunoscută de la caz la caz de judecător, neexistând o periculozitate absolută presupusă ex lege. 

                Durata măsurilor de siguranţă este nedeterminată: fiecare măsură prevede un minim stabilit de lege în funcţie de tipul de infractor şi de gravitatea infracţiunii. După expirarea perioadei minime, judecătorul va proceda la un nou examen al periculozităţii făptuitorului şi va revoca măsura de siguranţă dacă starea de pericol nu mai persistă. În caz contrar, va fixa un nou termen pentru examinarea ulterioară a periculozităţii sociale a făptuitorului, şi tot aşa până când nu va constata încetarea temeiurilor în baza căreia a fost luată.

                Ministrul Justiţiei poate revoca măsurile de siguranţă şi înainte de expirarea minimului duratei acestora.

Executarea măsurilor de siguranţă intervine:

-          imediat, dacă instanţa a pronunţat achitarea inculpatului;

-          după ce sentinţa a devenit definitivă, dacă însoţesc o pedeapsă nerestrictivă de libertate şi după executarea pedepsei, în cazul unei pedepse detentive.

Executarea se suspendă de drept pe perioada în care persoana supusă unei măsuri de siguranţă trebuie să execute o altă pedeapsă detentivă.

Libertatea supravegheatăconsistă într-o limitare a libertăţii personale şi este destinată a evita crearea unor situaţii favorabile săvârşirii de noi infracţiuni. Supravegherea trebuie exercitată în aşa fel încât să faciliteze reintegrarea socială a infractorului. În acest scop, condamnatul îi este impusă respectarea unor reguli de conduită, cum ar fi:

-          să menţină un loc de muncă stabil;

-          să nu intre seara acasă mai târziu de o anumită oră şi să nu iasă dimineaţa înainte de o anumită oră;

-          să nu intre în legătură cu anumite persoane.

Aplicarea măsurii libertăţii supravegheate este obligatorie:

-          dacă făptuitorul a fost condamnat la pedeapsa recluziunii a cărei durată depăşeşte 10 ani;

-          când condamnatului îi este acordată liberarea condiţionată;

-          dacă făptuitorul care a comis mai multe contravenţii cu caracter de obişnuinţă sau profesionalitate infracţională, comite o nouă infracţiune după executarea măsurilor de siguranţă precedente;

-          în alte cazuri strict prevăzute de lege.

Durata minimă a libertăţii supravegheate este de 1 an; cu toate acestea, nu poate fi mai mică de 3 ani dacă infractorul a fost condamnat la pedeapsa recluziunii pe o durată mai mare de 10 ani sau în cazul în care amnistia sau graţierea a comutat pedeapsa detenţiunii pe viaţă.